În perioada de 1-2 iunie 2017 a fost organizată în Krems (Austria) cea doua întâlnire de lucru în cadrul proiectului NETWORLD - Networking in Preserving the First World War Multicultural Heritage in the Danube Countries, proiect finanțat prin Programul INTERREG DANUBE

În prima zi a fost organizată întâlnirea de lucru între parteneri, unde au fost discutate primele rezultate ale activităţilor demarate şi au fost stabilite activităţile ce urmează a fi realizate în continuare conform aplicaţiei proiectului.

În cea de-a doua zi a întâlnirii a fost organizată o conferinţă internaţională având tema: Măsuri de Protecție a Patrimoniului din timpul Primului Război Mondial. Au fost prezentate studii de caz în ceea ce privește:

protejarea Patrimoniului Cultural UNESCO în Austria,
un model folosit de Arc Team din Italia în ceea ce privește obiectivele din timpul Primului Război Mondial de pe creasta Carnic (munții Alpi): modelul folosit este prin compararea fotografiilor din timpul Primului Război Mondial cu fotografii din prezent făcute din același loc,
Protecția monumentelor din timpul Primului Război Mondial în Austria (prezentare a Autorităţii Federale a Monumentelor din Austria),
Brandul Walk of Peace privind patrimoniul din Primul Război Mondial – propunere pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (Slovenia),
O abordare bazată pe comunitate în strategiile pentru protecția şi conservarea patrimoniului cultural – studii de caz din Bosnia Hertegovina, Albania și Kosovo (Asociaţia Patrimoniului Cultural fără Frontiere din Bosnia-Herţegovina),
Proiectul Iron Age Danube – Peisaje din vremea Epocii fierului în bazinul Dunării, Universitatea din Ljubljana (Slovenia).

Mai multe informații despre proiect se găsesc pe site-ul web al acestuia:

http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/networld

Krems - Austria

nrt2-1.jpg
nrt2-1.jpg
nrt2-2.jpg
nrt2-2.jpg
nrt2-3.jpg
nrt2-3.jpg
nrt2-4.jpg
nrt2-4.jpg
nrt2-5.jpg
nrt2-5.jpg
nrt2-6.jpg
nrt2-6.jpg
nrt2-7.jpg
nrt2-7.jpg
nrt2-8.jpg
nrt2-8.jpg
nrt2-9.jpg
nrt2-9.jpg
nrt2-10.jpg
nrt2-10.jpg
nrt2-11.jpg
nrt2-11.jpg
nrt2-12.jpg
nrt2-12.jpg